Un judecător din Los Angeles a respins cazul intentat de unul dintre cei doi acuzatori ai lui Michael Jackson, care afirmau, în documentarul „Leaving Neverland”, că au fost violați în copilărie de megastarul muzicii pop.
Un judecător a respins cazul înaintat de cei doi bărbați, care au spus că au fost abuzați de megastarul Michael Jackson, pe când erau copii. Declarațiile au stat la baza controversatului documentar HBO „Leaving Neverland”, scrie The Independent.
Judecătorul Mark A. Young, de la Curtea Superioadă de Justiție din Los Angeles, a decis, marți, că James Safechuck, care are acum 42 de ani, nu poate da în judecată cele două companii deținute de Jackson, definite drept „acuzați”, în acest proces: MJJ Productions Inc. și MJJ Ventures Inc.
Potrivit lui Young, Safechuck nu a demonstrat în justiție că a avut relații cu aceste companii, care să necesite ca el să fie protejat de Jackson.
Avocații rudelor lui Jackson, Howard Weitzman și Jonathan Steinsapir, s-au declarat mulțumiți de decizia judecătorului.
Avocatul lui Safechuck nu a dorit să comenteze deznodământul nefavorabil al procesului.
Este a doua oară când cazul lui Safechuck, înaintat în 2013, este respins de justiție. Prima oară, bărbatul a pierdut în 2017.
Procesul intentat de celălalt acuzator al lui Michael Jackson, protagonist al aceluiași documentar, rămâne însă „să bântuie” memoria megastarului mort în 2009.
Wade Robson, un „copil-minune” al anilor 1990, exploatat financiar de părinți, face în continuare acuzații grave la adresa megastarului.
Familia Jackson a negat acuzațiile oribile ale băieților și i-a dat în judecată pe producătorii HBO.
„Leaving Neverland”, film bazat pe mărturiile a doi minori care susțin că au fost abuzați sexual de Michael Jackson, aclamat la Festivalul Sundance. Vezi care a fost reacția fanilor furioși
Wade Robson, care susține că a fost abuzat sexual de Michael Jackson de la 7 la 14 ani, și James Safechuck au făcut publice acuzațiile lor după moartea cântărețului, în 2009.